Joc de flori

iubirea dezbinată-n mii de firimituri
închise fără noimă-ntr-o inimă de cupă
e măsluită iarăși sub triste partituri
din care muzici stranii stau gata să irupă.

și astăzi, la logodna florii de gutui,
te mai întreb cu jumătăți de zâmbet
ce ne transformă-n două gri statui
îți mai răsare-n noapte acel cântec?

In ilo tempore

ce multe ploi în mine au rămas!
cui să te spun suflete plin?...
când pentru noi nu-i niciun ceas
să ne măsoare clipa de venin.

dar nu mai vreau să mă pierd
printre iluzii ce vin de departe
azi mă ridic și mă strig și mă iert
și sub cenușă o cruce mă străbate.

doar tu, îndârjit, nu-mi mai treci
iar macii-nfiorați sub morile de vânt
se înalță-n aripi și printre stropii reci
petalele chemării strivite-s de cuvânt

.

Imago mundi

tainice fântâni mă înnoptează 
și își cădelnițează palide-amintiri
prin vara ce în Rai se deghizează
mă mai respiră două-trei iubiri...

încă șchiopătăm prin mersul lumii
și sub atâtea ploi abia ne mai zărim
am fost pe rând și regii și nebunii

visului pe care cu greu ni-l amintim