Doar toamna...

iubește-mă din nou, dar numai toamna,
eu iarna mor cumva și uit să mai respir
și nu mai știu sublimul ce înseamnă
nici de fost lumină ori flagrant delir...

(dez)Acordurile verii

ar fi putut să fie pururi vară
cu nori hazlii si șoapte de lavandă
cu zori lila si-acorduri de chitară,
pe coama unui val cu umbra caldă...

ar fi putut.... stai, stai, e prea banal
ar fi doar o poveste cum atâtea sunt,
si cine-ar mai citi uimit pâna la final,
și cine-ar culege ultimul cuvânt.

Vara neuitării

hai vară, frânge-mi inima, din nou
dezleagă de iluzii duhul toamnei 
ce-și striga amarul surd, fără ecou
si rătăcește trist de-a-lungul gamei

hai, taie iarăși timpul în felii egale
Și leagă o fâșie de cumpăna-nserarii
când ofteaza luna-n simfonii regale
ce făgăduiesc aleanul neuitării...