Iarna din noi

or să mai fie iubiri pe pământ,

furtuni vor mai fi și alte războaie

și păsări de pradă cu zborul înfrânt

si soapte de dor și lacrimi șiroaie...

și noi vom mai fi, mereu rătăcind 

cu pași prea nesiguri, prea grei

și zei mânioși comploturi urzind

și veri despletite sub floare de tei...

or să mai fie pe lume iubiri

și unele-așa la fel ca a noastră....

copaci dezveliți, cu ramuri subțiri

si stranii zăpezi și-o iarnă nefastă

In veritatem...

nu e nevoie de mine aici...
ce-a fost de tacut am tăcut
sub maldăr de ploi și de frici,
ce-a fost de iubit m-a durut

nu e nevoie de mine acum
mă cer haine vechi, demodate,
scrisori devenite uitare și scrum
și versuri de rime prădate

nu e nevoie de mine, oricum
mă caută timpul în alte clepsidre
în florile vii ale altui parfum

crescute pe câmpuri aride...

nu-i loc pentru mine-n Olimp
azi plec către polul albastru...
vii? îți voi fi cald anotimp
și cel mai tandru dezastru...