Nu îmi mai amintesc ce am răspuns în fiecare dintre situații, însă prin 2005-2007 știu că am spus că îmi imaginez că voi avea o familie, o casă, copii.
Viața mi-a dovedit că pentru toate este nevoie de răbdare, de efort, de timp... singurul pe care nu îl putem amâna.
Cu câteva zile înainte de nașterea ei împlinisem 29 de ani astfel încât în pragul noului prefix nu prea am avut timp să fac analize și bilanțuri, căci ea învăța primii pași, primele cuvinte iar asta îmi umplea mintea și sufletul, așa că cifra 3 nu mi-a dat prea multe bătăi de cap. Însă nici nu imi imaginasem că următorii 10 ani vor fi atât de frumoși, de surprinzători,
Când el a decis să vină pe lume mă îndreptam cu viteză către 38 și iar nu a mai fost timp de introspecții. Și cu ei doi, cu Scrisorile si toate celelalte, anul care stă să se incheie a fost unul bun, cu de toate, cu emoții și lacrimi, cu revederi și despărțiri, cu dovezi de prietenie, cu dezamăgiri, cu regăsiri și bucurii...
Acum, lângă ei ocupați cu noile etape/ vârste, nu mai am timp să mă gândesc așa mult la noul prefix, deși uneori am acest impuls. Un pic de nostalgie, un pic de teamă, cateva dorințe mari și alte multe mai mici. Printre ele, cu un strop de energie în plus, poate un nou mic volum, iar 4 să îmi poarte noroc.
Dar dacă cineva mi-ar mai adresa azi aceeași întrebare i-aș răspunde că nu am vreun plan anume. Aș vrea doar ca următorii 10 ani să fie cel puțin la fel de plini, de colorați și de grozavi ca aceștia, iar eu să am răbdare și curaj pentru tot ce va fi dat să fie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu