O aștept mereu cu nerăbdare de copil, fascinată de verdele ei tânăr, de florile-i mici și delicate care îmi copleșesc privirea. Și am, dintotdeauna, o iubire (oficială, mărturisită și asumată) pentru frezii, ale căror petale mă duc în copilărie, acolo unde încep mai toate gusturile și mirosurile preferate, adulmecându-le mereu cu toate simțurile, veșnic în căutarea unui parfum doar al lor, care să le surprindă simplitatea și candoarea, niciodată găsit cu adevărat...
Primăvara mea începe nu cu primii ghiocei - uneori grăbiți, ci cu florile de zarzăr, a căror venire mă poartă către curtea bunicilor, către "Cel din urmă basm" al lui Teodoreanu....petale albe, purtate usor de vânt precum notele magice de pian, cântate de mâinile mici ale unui copil talentat.
Primăvara mea începe cu mugurii timizi, gata să izbucnească în flori, cu clopoței de mărgăritari și toporași fragili, cu miros de verde crud și albastru senin, cu ploi despletite și zbor prelung de cocori, cu "Primăvara " lui Vivaldi...
Și atunci, "Numai mamă să nu fii?" Ba să fii! Și să te umple de bucurie felicitările naive de 8 Martie, sau mirarea din ochii lor mereu atenți la tot ce e viu, nou, colorat.
Iar sufletul meu - mugur de fluier - fredonează zâmbind:
"Hei, hei, verde e iarba
Soarele-i sus pe cer
Hei, hei dusă e iarna
Cu dinții ei de fier..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu