Țară, țară (mai) vrem modele!

Uneori, dintr-o țară care nu a învățat (aproape) nimic din propria-i istorie, se înalță, din ce în ce mai rar – prin muncă intensă și voință exemplară – câte un campion. Și atunci ne dăm seama câtă nevoie avem de astfel de exemple, de asemenea reușite care să ne facă să uităm pentru o clipă de probleme, aplaudând îndelung, cu certitudinea că țara asta mai are câte ceva de dat lumii.

Îți mulțumesc și eu, Simona Halep, pentru bucuria oferită, trăită sincer, cu sentimentul că avem motive și mai ales nevoie să fim optimiști.

În țara mea, în care am ales să am doi copii, simt tot mai acut lipsa de modele reale, nu fabricate și inventate de media, nici ciudați care după câțiva ani petrecuți "dincolo", se întorc stâlcind limba și dându-ne lecții despre orice. Copiii nostri mai mici sau mai mari, adolescenții care abia își aleg un drum sau tinerii care sunt pe punctul de a pleca pentru prima dată departe de familie, convinși că facultatea aleasă li se potrivește, au nevoie de Oameni care să le arate cu mândrie rezultatele muncii lor, indiferent de domeniu, să li se dovedească că pot face performanță, că au dreptul să viseze înalt.

În ultimul timp mă surprind folosind des expresia "pe vremea mea", care-mi era destul de nesuferită până acum câțiva ani...și mă întreb de ce politicienii dar și "vedetele" care apar in media, mai ales cei care fac parte din generatiile '70-'80-'90 când (credem noi) se făcea ceva mai multă carte, mai cu simț de răspundere, par că au sărit peste gimnaziu, altfel de ce le este atât de străină limba română; nu am învățat oare după aceleași manuale?  (nu că în alte limbi s-ar descurca mai bine!). Probabil unii din ei s-au inscris direct la master și doctorat și atâta timp cât nu-i acuză nimeni de plagiat iar poporul (încă) îî votează, când nimeni nu le spune că se fac și ne fac de râs, consideră că au tot dreptul să ne sfideze.
Cred că e timpul ca Balada Mioriței să devină strict un element de studiu din punct de vedere literar, să ne ștergem din  mentalitate mitul fatalității, al ciobănașului care nu face nimic pentru a-și schimba soarta.

Și simt, din iubire amestecată cu teamă pentru noile generații, nevoia viscerală de exemple pozitive, de realizări semnificative, cât mai multe, în toate domeniile, având convingerea că educația, alături de efortul personal sunt esențiale, căci "Scaunul pe care stai nu trebuie să fie mai înalt decât teancul de cărți pe care le-ai citit".
Țară, țară știu că e greu, că resursele tale sunt din ce în ce mai limitate, că unii au ales să plece, atrași de promisiunea unei vieți mai fără de griji, că mulți au obosit să se mai lupte cu piedicile, dar vrem modele, exemple, campioni!
Parafrazându-l pe Eminescu, în anul 100 al întregirii tale, te rog: Pe noi, nouă, redă-ne!