Gustul curcubeului

nu mai știu cum eram înainte
de acest răsărit.
îmi amintesc doar
că mă ciocneam deseori de oameni
și că țipătul lor mă durea mai tare
decât propriile răni
întotdeauna altele,

mereu mai grăbite,
de fiecare dată mai adânci.
și parcă nici amintirile
nu aveau gustul acesta sfâșietor, 

de roșu sărat...

Între noi
ramășițele aspre ale 

curcubeului.