Copiii adoră clownii, îi amuză teribil costumele lor vesele, nasul mare și roșu și baloanele colorate care îi însoțesc pretuntindeni, ca niște prelungiri ale brațelor, gata să îi înveselească pe toți, să dăruiască mereu flori și animăluțe simpatice, pe care imaginația celor mici le transformă în prieteni de joacă. Nici păpușelele vorbitoare de pe scena unui teatru in miniatură nu sunt mai prejos, mai ales când vocile care le însoțesc mișcările aproape reale, le însuflețesc cu replici amuzante.
Acestea sunt primele intâlniri cu măștile. În inocența firească de atunci, inima noastră nu întelege că pe parcurs, va trebui să învățam să le folosim, să ni le apropiem de minte, să le recunoaștem, să le descifrăm, să le ocolim. Da, cu timpul vom fi nevoiți să le alegem cu grijă, să le purtăm cât mai natural, să ne strecurăm abil printre alte măști care ne pot face rău. Și atunci, învățăm să răspundem ceea ce trebuie, când trebuie, cui trebuie. Să zâmbim cât trebuie, unde trebuie, cum trebuie. Să ascundem de privirile celorlalți urmele grijilor, ale nopților nedormite, ale propriilor neputințe. Să ne stăpânim emoțiile, replicile tranșante, dezacordul, părerile necerute, indignarea.
Iar când din oboseală, neatenție sau naivitate vom lăsa masca jos fie și numai pentru câteva minute, să fim pregătiți să plătim. Sinceritatea costă mult.
Ați văzut vreun clown plângând?
Dar seara, după ce ne vom fi sters de pe chip toate urmele zilei, ultima umbră de fard , de zâmbet gol, ne vom putea privi cu sinceritate în oglindă.
Iar dacă suntem norocoși, nu vom deveni actori de cursă lungă.
Un articol foarte dragut.
RăspundețiȘtergere