Cu ochii închiși

Nu putem să ne imaginăm viața fără simțuri, fără ca ele să funcționeze (toate) perfect. Prin ele primim, dăruim, devenim, descoperim și analizăm totul. Nu concepem că am putea fi puși în situația de a fi lipsiți de vreunul (oricare) dintre ele.
Ne bazăm poate cel mai mult pe văz și suntem tentați să judecăm deseori doar cu ochii: numai ceea ce se vede contează, ne lăsăm convinși de "ambalaj", deși probabil știm deja că aparențele sunt de multe ori înșelătoare. Ceea ce nu se vede este cel puțin la fel de important. Uneori mai important.
Totuși, dacă am fost norocoși și le-am avut pe toate, dintotdeauna, nu realizăm cât de hărăziți suntem și poate nici nu le folosim mereu cu adevărat.
Privim dar nu vedem.
Auzim dar nu înțelegem.
Atingem dar nu simțim.
Mirosim dar nu inspirăm.
Un exercițiu aparent simplu ne poate fi deseori folositor.
Închide ochii, așadar. Unele lucruri se văd și se simt mai bine așa.
Ascultă muzica cu ochii închiși.
Miroase florile cu ochii închiși.
Atinge ploaia cu ochii închiși.
Privește în tine cu ochii închiși.
Îți vei da seama, cu uimire, că totul devine mai clar.
Mai ușor de înțeles. Mai necesar. Mai aproape.
Mai cu rost.