Preaplin de Toamnă...

toamna mi-e mai dor ca niciodată
de aspre ploi, de cărțile din vechi
ce își ascund privirea vinovată
în timp ce-mi curg prin inimă, perechi...

toamna nu uit nimic, doar mă apasă toate
când preaplinul lunii devine tot mai mic
și zâmbetul căprui cu greu îi mai răzbate
dar printre gene-mi curge câte-un pic...