Chipurile iertării

copacii dezbrăcați de anotimpuri
se învelesc tăcuți cu glasul meu
iar ploaia-mi scrie pe retină chipuri,
șoptindu-mi să-l alung pe fariseu...

sunt clipa care-și recunoaște vina,
sunt galbenul prelins din curcubeu
și urcă fără grabă tăinuind Lumina,
de Iuda ce se-ntoarce, mereu...