Little black/red/blue/purple dress

Am putea presupune că pentru a-și face curaj, înainte de a mușca din măr, Eva s-a privit puțin, pe furiș, în oglindă. Și că acest gest s-a întipărit pentru totdeauna în ADN-ul tuturor urmașelor ei. Iar de câteva mii de ani încoace, privindu-se în oglinzi mai mari sau mai mici, femeile nu încetează să-și caute frumusețea. Culoarea.
Cu (foarte) puține spre deloc excepții, femeilor le place să cumpere. Să probeze. Să asorteze.Să miroasă testere. Să încerce. Să caute ore/ zile la rând rochia fără cusur, pantofii potriviti, cerceii asortați, nuanța cea mai potrivită a părului, a fardului, parfumul perfect, poșeta ideală, etc.
Dacă în Evul Mediu astfel de obiecte erau considerate diabolice și evident interzise, riscând să fie judecate pentru... vrăjitorie, azi pare de neconceput ca o femeie să nu le fi folosit măcar o dată, mai ales că au la îndemână o mulțime de surse de inspirație.
 Da, tinerețea durează vreo câteva minute iar frumusețea (poate) un pic mai mult, însă femeile și-au câstigat dreptul la un pic de cochetărie, un strop de vanitate și puțină culoare-n plus. Și cum nu există o rețetă universală, în afară poate de dictonul latin "Est modus in rebus!" fiecare femeie învață, cu timpul, ce îi place, ce i se potrivește sau ce poate să poarte, pentru a-și putea zâmbi (d)in oglindă, șoptind:
"Rămâi clipă, ești atât de frumoasă!"