marți, 16 octombrie 2018

Dragă Mall...(sau Orașul fără librărie)

În ultimul timp nu prea am mai scris scrisori...recunosc fără să îmi fie vreo clipă rușine, că sunt un om demodat. O spun de la început, ca să-mi justific cumva mesajul, deși probabil nu (mai) e neapărat nevoie să o fac.
Am aflat de curând din presa locală că micul meu oraș de câmpie va avea un Mall/ Centru Comercial.
Nu știu dacă va fi unul imens, genul în care ai putea să-ți "pierzi" copilul în aglomerație, sau unul mai micuț, de provincie, cât să nu mai dăm fuga în orașele învecinate în căutare de "altceva".
Nu mă plâng de faptul că vom avea Mall, departe de mine acest gând, deși mă plâng de faptul că nu avem altele și că poate acest Mall nu era chiar o prioritate. Magazine de tot felul avem, oamenii își mai comandă și on-line, hipermarket-uri avem... dar apa bună nu poate să curgă prin cablurile de fibră optică, nici copiii nu se pot juca (doar) în mediul virtual căci parcurile sunt puține, mici și neîngrijite, iar despre parcări/ condițiile din spital/ șosele / săli de spectacole etc. nu mai îndrăznesc să comentez.
Dar am, vorba poetului, încă un dor (el avea unul, eu am mai multe): dragă Mall, nu știu câte încăperi vei adăposti dar te rog, dacă poți, strecoară printre ele și o librărie. Nu, nu una din aceea micuță de unde să-ți poți cumpăra ornamente pentru Crăciun, brichete, caiete și alte rechizite, eventual niște cărți pentru copii. Sigur, nu am pretenția să ocupe cât un magazin cu haine moderne, nici măcar cât unul de parfumuri și cosmetice (prea) scumpe. Însă mi-ar plăcea o librărie adevărată, cu cărți de toate felurile, cu rafturi împărțite pe domenii, pe genuri literare, de pe care să iasă în evidență noile apariții, cărțile cu autograf sau cele deținătoare de diverse premii.  O librărie cum orașul asta mic de câmpie nu a mai avut de mult timp, poate niciodată. O librărie în care, după ce vei fi colindat toate magazinele de firmă, după ce vei fi mâncat la Fast food, după ce vei fi băut o cafea indecent de scumpă, după ce vei fi obosit la bowling, să nu intri din greșeală sau cu scopul de a cumpăra un pix/ un breloc ci intenționat, ca să inspiri mirosul de carte nouă, să răsfoiești una, să o iei cu tine acasă. O librărie de unde să poți alege o carte cadou pentru cineva drag, să-ți duci copilul mai mic sau mai mare să poată vedea și atinge pagini colorate, cu speranța că una i se va lipi de mână și va vrea să o pună peste restul cumpărăturilor ambalate în pungile de firmă.
Mai recunosc și faptul că este posibil să fiu cam stăruitoare, un pic cam pretențioasă și cu așteptări prea mari. Ultima librărie adevărată din oras s-a închis de mult. Probabil nu a mai fost rentabilă. Ce-i drept, unele din preturile lor erau exagerate.
Dragă viitor Mall, fă-mi tu o bucurie și deschide una, După mai bine de 10 ani, cred că orașul meu mic, cu lipsuri mari, merită (și) asta. Că îi este necesară. Și deși nu pot să-ți promit, optimistă cum sunt, sper doar că va avea suficienți clienți care să-i justifice prezența.



Un comentariu:

  1. Credvca ai gresit destinatarul scrisorii. Doar spiritul Craciunului indeplineste dorinte. Asa ca, scrie-i lui Mos Craciun. Mall-ul are o alta destinatie bine definita! Acolo merg oamenii sa faca shopping, iar copiii sa-si procure gadget-uri. Vremurile in care functionau librarii sunt demult apuse. Librariile au functionat in lipsa altor mijloace de informare. Iar cartile la ce-s bune. Doar bani cheltuiti si timp pierdut intr-o era a vitezei, cand timpul inseamna bani. Exista carti! Facebook.

    RăspundețiȘtergere