Nu o dată mi s-a spus că ce scriu eu nu se (mai) caută/ citește. Că nici versurile nu prea mai sunt la modă și că ar trebui să abordez subiecte mai... practice. Am răspuns mereu fără ezitare: "eu nu am un public țintă". Cititorii blogului pot avea orice vârstă, orice profesie, orice religie. Au dreptul să le placă sau nu, să comenteze, să critice, să reacționeze. Nu trăiesc din asta, nu găzduiesc reclame și nici nu promit să rezolv probleme. Dar nu am și nici nu intenționez să încep să practic ipocrizia de a scrie despre "ce se cere", doar pentru că anumite subiecte ar genera mai multe vizualizări. Mă mulțumesc cu ce am. Nu pot să scriu rețete (culinare sau cosmetice) pentru că nu am inventat nimic în sensul asta, n-am descoperit elixirul tinereții și sportul copy-paste nu este printre hobby-urile mele. Nici indicații despre grădinărit sau bricolaj nu sunt în măsură să dau. Nu ghicesc în cafea, nu fac previziuni astrale, nu culeg plante minune, nu știu cure de slăbit miraculoase, nici secrete despre vedete. Nu fac review-uri (deși am fost întrebată de ce nu fac recomandări de lectură iar asta chiar nu este o idee rea). Am încercat la un moment dat să scriu povești pentru copii și sper să reiau cândva asta. Nu mă pricep la fashion, feng-shui, chakre și alte grozăvii. Nu pot să dau sfaturi despre sarcină, naștere și copii (chiar dacă am trecut de două ori prin asta) căci neavând sudii specifice, postările ar conține maxim 3-4 propoziții: "Bucurați-vă de fiecare etapă, cereți și urmați întotdeauna sfatul medicilor, susțin vaccinarea copiilor și nu luați tratamente după forumuri". Cum aș putea să sfătuiesc pe altcineva ce să facă când eu însămi sun/ merg de fiecare dată la medic, cu atât mai mult când este vorba despre un copil. Pot, cel mult, să-i spun cum/dacă am trecut printr-o situație similară. cu mențiunea că în orice problemă trebuie consultat un specialist. Nu sunt psiholog dar pot să fiu un bun prieten.
Scriu despre ceea ce simt, despre ce mă bucură, despre ce mă doare, despre cărți și muzică și filme dragi, despre nori imaginari. Când mi se spune: "îmi place cum scrii", "m-ai emoționat", "m-am regăsit în cuvintele tale", "m-ai făcut să caut ceva in bibliotecă" sau "nu știam că scrii și versuri", "mi-ai amintit de..." , "am trimis link-ul unui prieten", etc mă bucur sincer. Este genul de reacție pe care îl aștept și sper încă de la prima postare, acum mai bine de doi ani. Încerc să găsesc în rutina zilei, printre realități sumbre și nedrepte, printre atâtea rele pe care le vedem și citim peste tot, un moment de frumos și de optimism pe care să-l îmbrac în cuvinte, fără pretenția că fac literatură, cu mărturisirea că scrisul este (și) o formă de egoism, așa cum într-o călătorie mai lungă ai vrea să te însoțească cineva drag. Pentru că avem nevoie de culoare și lumină. Pentru că în acțiunile noastre punem neîncetat și un strop de speranță. Pentru că emoțiile nu sunt dovezi de slăbiciune. Pentru că "a fi" va cântări întotdeauna mai mult decât "a avea".
Ai dreptate! Esti o scriitoare atipica. Nu poti fi trendy, pentru ca ar insemna ca randurile tale sa ramana necitite intrucat despre retete culinare sau de slabit, in ziua de azi scrie oricine. Chiar daca nu-si astern creatiile proprii in randuri, aplica pentru cea mai simpla metoda: copy-paste. Si uite asa iese un articol "trendy". Si apoi, "e usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune", nu? Bineinteles, nu e cazul tau. Vorbeam despre scriitorii trendy. Faptul ca ne impartasesti gandurile, trairile tale, momentele bune sau mai putin placute din viata ta, nu poate decat sa ne bucure, pe noi cititorii, care nu suntem in cautare de senzational sau de lucruri comune. Parte din noi, ne dorim sa cunoastem oameni cu suflet frumos, cu un bagaj de cunostinte literare si culturale care sa ne starneasca interesul pentru astfel de activitati, inclusiv pentru a deschide o carte, chiar daca lipsa de timp nu ne permite sa citim prea multe pagini. A nu se confunda o carte cu multiubita sintagma "facebook"!
RăspundețiȘtergere